de Cezar Petrescu
O
reprezentatie de adio la circul Strutki in iarna anului 1924
Miss Ellian si tigrii ei de Bengal erau o atractie
surprinzatoare a circului Strutki. Ea ii imblanzea pe tigrii doar cu privirea.
Dar intr-o zi miss Ellian si-a bagat capul in gura unui tigru. Toti s-au
speriat si au tacut.
In ziua urmatoare, circul avea sa plece. Ultima reprezentatie fu atat de lunga
si de uimitoare. Toti se intrecura pe ei insisi. Miss Ellian si tigrii ei erau
atractia serii. Femeia isi face numarul in liniste. Rajah, tigul cel mai rau nu
pra asculta, dar imblanzitoarea il potoli. Tigrul fu poreclit TIRAN.
Fram face
nazuri
In acea seara arobatii se intrcau pe ei insusi. Nici Augustus cel prost n-a
lipsit. El si glumele lui ii facea pe oameni sa rada.
Dar lipsea Fram, care era si cel mai bun. Nici n-avea nevoie de dresor. Isi
facea singur numarul. Daca i se ofereau bomboane, lua doar una si celelalte le
oferea copiilor care nu au. Fram era iubit de toti spectatorii. Dar acum
lipseste. Toti au incepu sa strige ca-l vor pe Fram. Si copii strigau. Clovnii
il imitau pe Fram, dar n-nu rusit. Iata... se iveste Fram si-i potoleste pe
clovni. Insa se petrecea ceva si nimeni nu stia. Bunicul unei fetite ii spune
ca a trecut vremea lui Fram. Ea nu vroia sa-l creada. Ursul intra in arena, dar
parca nu mai stia ce se intampla. Acum statea in patru labe. Unii credeau ca
este bolnav.
Dupa ce a
plecat circul
Circul plecase. Au strans tot si au plecat. Se inderapta spre alt oras. In
vechiul oras acum e zapada. In alt oras se vorbea alta limba. Dar Fram nu era
in program. Se simtea singur.
In arca lui Noe
Unii oameni aseamana menajeria circului cu arca lui Noe, deoarece acolo
erau multe animale. Directorul circului, un om afacerist si lacom transporta
aceste animale din oras in oras in custi.
Animalele
sunt infricosatoare si incapatanate. Hipopotamul avea gura mare si piele
lucioasa. Girafa, cu gatul ei lung ajungea la frunzele copacilor. Camilele sunt
somnoroase. Pantera neagra nu se uita la nimeni. Papagalii vorbesc ei. Dar
veselia este pe la custile maimutelor. Fiecare dintre ea se pricepe la ceva.
Gorilla este trista mereu. Poare ii este dor de locul ei natal.
Custile
animalelor dresate sunt mai mari si mai inalte. In una din ele este Fram. Dar pe el l-au pus in locul cel mai intunecos si
negru. El uitase tot ce stiuse. El nu mai este in stare de
nimic. Visele lui sunt scurte si departate.
Fram s-a nascut departe, in ingheturile polare
Fram
isi aminteste de locul sau natal. Tara
gheturilo. Isi aminteste cum se trezea singur. Ursoaica era dupa mancare.
Ei dormeau in pestera. Acolo strabatea si un ger cumplit. Atunci el era mic si
se temea de glasul sau. Se culca aproape degerat. Dar ursul vazu o singura data
fenomenul minunat de la Polul Nord: aurora boreala. El s-a temut de aceasta
lumina pe cer. Cand venea de la vanatoare, mama sa venea cu pesti sau o morsa.
Dar
ursoaica incepuse sa se nelinisteasca. Cei doi se pregateau de plecare, dar
Fram n-a inteles de ce. Intr-o zi, mama nu putu sa vaneze. Ursuletul ii arata.
Dar ei auzira un latrat de caine. Mama stia ca are sa-l piarda pe pui.
Omul, cainele si pusca
Ursoaica
nu mai vazuse oameni, caini si focuri de arma. Nici nu credea ca exista
asemenea fapturi. Speriata, mama se ridica si observa, dar se linistii. Dar,
deodata apar omul si cainele. Mamei
nu ii este frica de ei. Insa ea fu impuscata. Fram ramase uimit. El se duse langa ea, dar oamenii il smulsera de acolo.
Unul dintre oamenii avea un cutit. Fram nu stia ca in cutitul taios se ascunde
moarte. Incepu sa maraiasca ranjind din colti, dar omul il lovi. Ursul se
simtea rau.
,,Numele tau va fi Fram”
Sotia lui
Nansen dadu nume unei corabii Fram, care inseamna ,, Inainte”. Si astfel
marinarul Lars duse o viata de aventura. Dupa cativa ani de navigat viscolul se
napustii asupra corabiei. Ei il aveau cu ei si pe urs. Lars il boteza si-i
spuse ca il va chema Fram. Se ridica in doua labe si isi facea numarul de la
circ. Cadea, se ridica. Dar el tot tanjea dupa gheturile
copilariei.
Indarat spre oceanul polar
Directorul
circului nu-l iubea pe Fram. Dar, prin discutia cu un om s-a simtit dator fata
de urs. Fram fu atractia circului vremne de sapte ani.
In ostrovul pustiu de la capatul lumii
Insula
era mare. Ei ajunsera acolo in dimineata polara. Ii dadura
drumul lui Fram iar acesta fugi si dupa o stanca se facu nevazut.
Cea dintai intalnire
Se starni
un viscol naprasnic. Fram se adapostii intr-un adapost de gheturi. Se incalzi.
El a pornit cu un pas gresit in viata lui de libertate. Insula era pustie. Acum
nu mai era ursul savant. Acum era un urs normal. Focile se uitau la el iar
ursul le impinse in apa. Fram se duse sa-si caute un adapost.
Se intalnii cu alt urs polar. Amandoi se ridicara
in doua labe. Unul dintre ei vru sa-l muste pe celalalt. Cei doi se luptara.
Fram stia niste smecherii de la oameni. Fram credea ca a dat peste un urs nebun.
Bufonul
oceanului polar
Fram
folosi invataturile capatate de la oameni in noua lui viata. Daca nu
gasea o pestera, isi facea singur o vizuina. Ursul nu stia sa vaneze. Dar Fram
gasi, pe cealalta parte a stncii un les de morsa. Se apropia noaptea polara.
Aceasta noapte dureaza cateva luni.
Prietenii
lui Fram din orasele de departe nu l-au uitat
Petrus, baitul cu nasul carn nu l-a uitat pe Fram. El auzise ca directorul
circulu il trimise inapoi. Poate ca
nici alti copii nu l-au uitat. Baiatul
discuta cu o fata. Acasa fata le povestii parintilor despre baiat. Fata ii
daduse lui Petrus o carte despre ursii albi. El este cu gandul doar la Polul
Nord. Profesorul sau ii daduse sa citeasca alte carti. A
citit si jurnalul lui Nansen. Petrus stie sa se decurce ca un adevarat marinar.
Baiatul mai primi multe carti.
Fram si-a
gasit un prieten mic in noaptea polara
Era
noapte polara. Stele scanteiau pe cer. Se aprindeau lumini scurte. Fram doarme
si viseaza. Viscolul s-a pornit. Lumina lunii cadea. Pe urs il cuprinse
veselia. El se intalni cu un alt urs mai mic. Se uita la el. Fra se imprietenii
cu puiul. Umbrele lor se amestecau in zapada. Puiul facea mici nazbatii, dar
Fram il potolea ca pe Augustus cel prost.
Fram
se leapada singur de micul sau prieten
Puiul
incepu sa devina nelinisti. Fram incerca sa-l linisteasca. Ursul se duse sa
vada imprejurimile. Puiul se incorda si-l lovea pe Fram. Cei doi plecara. Puiul
o lua ininte. Fram nu mai are mirosul dezvoltat. Dar, tot au mers mai departe.
Puiul crescuse si se apropia primavera polara. Sosira toate vietatile polare.
Fram ii zise puiului ca nu va sta toata viata sa-l dadaceasca. Cei doi au
colindat insula. Pe cei doi tovarasi nu-I mai speria foametea. Ei au mancat pe
saturate. Zgarbilici incepu sa faca si el scamatorii de la circ, dar cazu. Fram
isi lua ramas bun de la prietenul lui.
Nanuc
Oceanul
era verzui. Sa apara o corabie, un tarm? Acolo domnesc singuratatea si gerul. Prin vis numai lui Fram ii apareau clipele de
tandretede la Circul Strutki. Acolo era
iubit si inteles. Fram casca lenes. Dar sari in labe. Vazu ceva ce nu mai
vazuse. Inauntrul lui era
nerabdator foc. Dar era tot o insula de gheata. Pentru el era aceasi. Dar la marginea apei era un baiat care pescuia. Fram
se apropie de el. Copilul
scapa undita de frica. Ursul nu-I facu nici un rau. Copilul se bucura sip rinse
curaj. Fram ii puse in mana undita. Eschimosul il mangaie pe Fram. Un
vanator innascut il intreba pe Fram cum se numeste, iar ursul ii scrise. Nanuc nu pre ail place ape Fram. Cu acest urs se
lasa pagubas. Un trib crezuse ca Fram era un urs fermecat.
Sfarsitul
Viscolul se dezlantui. Troiene peste troiene erau
acoperite de viscol. Egon si Otto nu-si mai simteau mainile. Cei doi au zarit doi ursi polari. Au plecat sa-I
vaneze. Doua gloante, doi ursi. Acum nu isi mai simt nici
mainile, nici picioarele. Fram le cunoscu mirosul celor doi vanatori. El
dadu semene de prietenie. Cei doi vrura ca ursul sa-I omoare, dar Fram ii
incalzi. Fram merse langa cei doi vanatori pe care-I salvase din morti. Ursul
era gata inbarcat. Merse inainte. Fram se intoarse in lumea oamenilor.
Fram,
Ursul Polar-in versuri
Un urs cum nu mai fuse şi nici n-o să mai fie,
Un acrobat ce circul umplea de veselie,
Păţi, ca toţi confraţii, aceeaşi veche boală,
Tânjind după trecutul de pui lângă o mamă...
Nimic nu-i readuce puterea sa ghiduşă
Ce fericea copiii cu mii de giumbuşlucuri;
Ţinut în cuşcă, zace, şi-aşa, gândind la gheţuri
E reîntors de oameni în nordice ţinuturi.
La început e vesel, încrezător în toate,
Apoi vede că viaţa de rude îl desparte;
O altă lege-acolo domneşte, neştirbită:
Legea celui puternic, prin luptă şi instinct.
Se întristează ursul, bufon aici se simte,
Nu-şi mai găseşte locul, ar vrea ca înainte;
La oameni să se-ntoarcă, nu doar plutind pe sloiuri -
Dar unde să îi afle? Ei sunt pe alte ţărmuri...
Peripeţii destule îl fac să nu-şi găsească
Nici locul şi nici starea în tagma cea ursească;
Nefericit, nu poate vâna vreun pui de focă,
Călătoreşte-aiurea, fără vreun dor de ducă.
Dar iată că, odată, când nu spera nici dânsul,
Norocu-i iese-n cale: sunt oameni care-n viscol
S-au rătăcit, îngheaţă şi n-au altă scăpare
Decât să-i încălzească el, Fram, cu blana-i moale.
Şi-apoi ursul se-ntoarce în lumea ce-l răpise
Şi care-n sânul dânsei prea îl domesticise;
Vrea mângâiat pe blană, aplauze şi dulciuri,
De care n-are parte acolo, printre sloiuri.
Aşa-s şi unii oameni, ca Fram, rupţi bunăoară
De-ale copilăriei meleaguri - gândul zboară
Acolo, iar şi iară; degeaba merg prin lume
Ei nu-şi mai află locul - oriunde tot străin e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu